În ciuda modelului de business promovat de către Uber, ce oferă contractorilor posibilitatea de a alege când să lucreze, în ultimii ani, compania s-a confruntat cu numeroase procese intentate de șoferii colaboratori care solicită clasificarea lor drept angajați. Aceştia consideră că sunt îndreptăţiţi să primească beneficii precum, salariu minim, concedii plătite şi contribuţii pentru pensie. Pe de altă parte, Uber doreşte să păstreze "noţiunea de flexibilitate" în relaţia cu partenerii săi întrucât generează costuri reduse pentru organizaţie.
Recent însă, un tribunal olandez a decis că şoferii Uber sunt angajaţi şi nu liberi profesioniști, având dreptul de a fi protejați conform legislației muncii. Prin urmare, instanța a considerat că aceştia sunt de fapt salariați ai unei companii ce funcționează în regim de taxi, desfășurându-și activitatea în baza unui contract colectiv de muncă. Pe de altă parte, compania nu a fost încântată de această decizie, anunțând deja că va ataca hotărârea cu apel.
De menţionat, nu este pentru prima dată când Uber se confruntă cu astfel de situaţii. În februarie anul acesta, societatea a pierdut un proces major în Marea Britanie, Curtea Supremă confirmând o decizie a unei instanţe inferioare potrivit căreia şoferii companiei trebuie catalogați drept angajaţi.
Iniţial, Uber a atacat hotărârea pronunțată în primă instanţă, însă aceasta a fost confirmată de Curtea Supremă pentru următoarele considerente:
➔ șoferii nu îşi pot negocia tarifele;
➔ relaţia dintre șoferi şi companie îmbracă forma unui contract scris standard, termenii în care se desfășoară transportul fiind impuși în totalitate de către Uber;
➔ Uber monitorizează constant activitatea șoferilor; aceştia sunt penalizaţi dacă procentul de curse acceptate scade sub nivelul stabilit (tot) de către Uber: șoferii nu pot refuza o cursă pe motiv că nu doresc să călătorească spre destinația aleasă de pasageri;
➔ Uber stabileşte termenii pe care șoferii trebuie să-i respecte când vine vorba de prestarea serviciilor ( ruta, mașinile trebuie să îndeplinească anumite criterii) și utilizează un sistem de evaluare propriu în acest scop;
➔ Uber nu încurajează comunicarea între clienți și șoferi, împiedicând astfel formarea de relații viitoare între aceștia
Mai mult, în 2020, Curtea de Casaţie din Franța i-a dat dreptate unui conducător auto din Hexagon, care a cerut să-i fie reconsiderat statutul pe care-l are în raport cu Uber. Judecătorii francezi au subliniat faptul că, atunci când un șofer se conectează la aplicația pusă la dispoziție de companie, se creează un raport de subordonare. Altfel spus, vorbim despre tipologia relațională clasică stabilită între angajat și angajator.
Deciziile menţionate sunt relevante deoarece stabilesc un precedent judiciar, însă, rămâne de văzut dacă astfel de situaţii vor apărea şi în România.
