Miliardarii lumii se roaga sa fie taxati. Ii ajuta cineva?

Sa fim toti egali sau sa ni se dea dupa pregatire si performante? Este dilema omenirii din momentul in care doua mari sisteme economice s-au profilat in istoria ei: comunismul si capitalismul. Primul a sucombat, o stim foarte bine, oricat ar incerca detractorii capitalismului sa ne convinga altceva. Nici al doilea, insa, nu se simte mult mai bine. Iar aici nu este vorba despre deficiente structurale ale sale, ci despre ceva mult mai perfid si mai dificil de schimbat si anume lacomia umana. Pentru ca, intr-adevar, cum ai putea sa schimbi asa ceva? Cum ii spui unui om sa nu mai fie lacom si, mai ales, cum faci asta la scara unei civilizatii intregi?

Din momentul in care aceasta a devenit norma, prin urmare, facutul banilor de dragul de face bani, intregul sistem a luat-o pe acest drum, fiind oprit, periodic, de cate o criza mondiala, dar in rest de nimic altceva. Capitalismul castigase, aparent, chiar si plin de hibe cum era. Persistand in greseala, insa, cu alte cuvinte nefacand sa nimic sa schimbe mantra conform careia unicul scop in viata este acela de a face bani, sistemul a inceput sa arate fete tot mai hade, iar discrepanta dintre anumite paturi ale populatiei nu a fost decat una dintre contrastele indezirabile pe care le arata. 

Mai nou, insa, absurdul absurdului, ce sa vezi, miliardarii lumii se roaga sa fie taxati pentru ca, odata aceste tax evirate catre state, sa se amplifice lupta impotriva coronavirusului! Si, ce este si mai ciudat, oamenii sunt chiar sinceri! Astfel, printre acestia se regasesc Abigail Disney, moştenitoarea imperiului Disney, Morris Pearl, fostul director al BlackRock, cel mai mare fond de investiţii din lume, şi antreprenorul danez-iranian Djaffar Shalchi. Adica nume sonore, nici macar niste miliardari oarecare, nu-i asa? Ironia cea mai mare a situatiei, insa, si de fapt chiar una dintre problemele sistemice ale actualei paradigme, este cum de nu s-a gandit sistemul insusi sa-i taxeze pe acesti oameni!

Raspunsul? Poate parea o alaturare fortata, dar nici acum lucrurile nu sunt cu mult diferite de comunism, in sensul in care nomenclatura, casta sau clasa conducatoare cu alte cuvinte, pozitionandu-se deasupra legii si moralei, actiona cu impunitate inclusiv, in cazul comunismului – sau mai ales, in cazul capitalismului – in sens financiar. Bineinteles, lucrurile nu stau diferit nici astazi din moment ce acesti oameni care au lumea la degetul lor mic, cer, iata, tare si raspicat, sculmea, a fie taxati pentru a salva omenirea! De ce nu poate sistemul, inca o data, sa-i taxeze cu de la sine putere? E simplu, pentru ca acesti oameni insisi sunt sistemul, iar fara ei acesta se prabuseste. O contradictie in termeni cu adevarat demna de o distopie. Si-a imaginat cineva vreodata o ironie mai mare, mai ales pentru cei din Estul Europei, care au vazut toata viata lor capitalismul ca fiind salvarea propriilor lor societati? Cel mai probabil nu!