Intr-un studiu alcatuit recent de Institutul de Cercetare a Calitati Vietii, un think-tank al Academiei Romane, se face o comparatie intre mai multe crize traversate de romani de-a lungul ultimilor 100 de ani, obtinandu-se in acest fel cateva concluzii foarte interesante.
Populatia suporta greul intotdeauna
Astfel, sunt luate in considerare marea criza din 1932-1933, perioada de razboi din anii 1940-1950, marea foamete din 1945-1947, foametea similara din anii 1980, cand Ceausescu devenise obsedat de plata datoriei externe, recesiunile din 1990-1992 si 1997-1999 si, bineinteles, cea mai recenta, criza din 2008. Astfel, din studiul efectuat de cercetatorii romani, se desprind cateva concluzii deloc placute, cu urmatoarele caracteristici comune:
- „capacitatea redusă a economiei de a rezista la şocuri şi de a susţine o plasă de siguranţă socială pe termen mediu şi lung; aceasta derivă şi din poziţia periferică a României în economia mondială şi din slăbiciunile structurale ale economiei”;
- „deteriorarea finanţelor publice prin deficite mari şi creşterea datoriei publice, determinate de căderea economiei; greul efortului de reducere a deficitului şi de plată a datoriei este suportat de generaţiile active la acel moment, nu de cele viitoare”;
- „populaţia României este cea care a suportat o parte disproporţionat de ridicată a costurilor economice şi sociale ale crizelor”; etc. etc.
Numărul de ani necesar revenirii la puterea de cumpărare de dinainte crizei, arata, prin urmare, studiul, a fost unul ridicat: 6 ani în cazul recesiunii începute în 2009, 8-10 ani pentru cea începută în 1997. Cat despre recesiunea din 1990-1992, revenirea salariului mediu şi a pensiei medii la valoarea din 1990 a fost întreruptă de o nouă recesiune, in vreme ce, in sfarsit, nivelul dinaintea crizei a fost atins abia după 17 ani în cazul salariului mediu şi 18 ani în cazul pensiei medii. In concluzie, afirma studiul, „consecinţele socio-economice ale pandemiei asupra calităţii vieţii românilor vor domina cel puţin prima parte a deceniului 2020-2030”.
„Impozitul de solidaritate”, o propunere cel putin ciudata
Desi echilibrat si bine alcatuit, studiul propune insa o idee cel putin curioasa, insuficient fundamentata economic si care contrazice inechitatile pe care fiecare cetatean le poate observa cu ochiul liber. Este vorba despre asa-numitul „impozit pe solidaritate”, prin care cercetatorii propun ca orice salariu ce depaseste pragul de 3200 lunar sa fie supus acestei „impozitari universale, fara exceptie”, pentru a-i cita pe autori. Ori tocmai, ca o astfel de solutie nu este si nu poate fi altceva decat o „gaselnita” nefunctionala, de birou, gandita de oameni care nu au avut si nu au legatura cu mecanismele reale ale economiei. Iar asta pentru ca, dimpotriva, ideea unei echilibrari sociale care sa ajute economia si asa fragila a Romaniei nu poate fi nicidecum aceea de a taia nediferentiat, de la absolut toata lumea in mod egal, ci de a tinti categoriile cele mai favorizate, mai precis bugetarii, lucru din pacate tot mai greu de crezut ca se va putea intampla avand in vedere esecul guvernului Orban de a se atinge de aceasta categorie. In concluzie, insa, aceasta propunere in particular a cercetatorilor Academiei Romane nu are nicio legatura cu realitatea, neputand fi luata in considerare decat, cel mult, la nivel de curiozitate academica, dar nu de masura aplicabila intr-o tara cu disparitati economice atat de mari cum este Romania.
