Autism, parintele si a invata

Perspectiva in Autism

Copilul autist din perspectiva parintelui. Uneori e greu sa privesc ca parinte prin prisma a ceea ce e mai bine pentru copilul meu cu autism in viitor. Mai ales atunci cand il privesc pe cel mic ca fiind bolnav. Pentru ca "filtrul" asta prin care il privesc ma blocheaza spre a gandi ceva natural si logic. Ma dau un pas in spate si las lucrurile sa mearga pe firul lor, adica sa se ocupe de asta specialistii, ca de aia sunt specialisti si au facut o gramada de scoala. Doar ca niciun specialist nu poate surprinde in cazul copiilor cu autism toate aspectele din viata lui. E practic imposibil. Mai mult decat atat, cu exceptia interventiei ABA, toate celelalte terapii pleaca pe drumul asta, in batalia cu autismul, pe principiul ca ceva trebuie schimbat la copil. Ca cel mic nu e bine asa cum e si ca ar trebui schimbat ceva in psihicul lui. Desi cea mai hulita dintre toate, interventia ABA este singura care pleaca complet de la alte principii si din alta perspectiva.

Interventia ABA

Caci de fapt interventia ABA ignora cu desavarsire diagnosticul de autism si priveste copilul cu TSA ca pe orice alt copil care are o intarziere si pe care trebuie sa il inveti abilitati noi. Pentru ca esenta autismului se reduce doar la atat: dizabilitatea nativa de a invata singur din mediu. De acolo pornesc absolut toate celelalte probleme ale copilului cu autism. De la inabilitatea de a invata. Probabil de acolo si succesul interventiei ABA in ceea ce priveste copiii cu autism, indiferent de gradul de afectare. Dar nu despre asta voiam sa vorbesc astazi. Ci despre ceea ce am putea noi parintii sa facem, sa acceleram si mai mult procesul asta de a il ajuta pe copilul nostru sa invete.

Iar aici e de fapt atat de simplu. Uneori doar "curatand" comportamentele noastre in relatia cu copilul putem obtine lucruri absolut spectaculoase.

Doua sfaturi simple care pot aduce schimbari majore.

Cererile (mand-ul) sunt unul din punctele forte ale oricui in zona relatiilor sociale. Pentru ca nu pot sa cer ceva peretelui. Trebuie sa caut o persoana care sa imi satisfaca cererile. Iar eu vreau ca al meu copil sa relationeze mai mult si mai bine cu cei din jurul lui. Atunci "cererile "sunt un vehicul foarte eficient spre a il invata foarte multe lucruri de fapt. Ce as putea sa il invat?

• contactul vizual este extrem de usor de predat in cereri. De cate ori vine sa imi ceara ceva (iar asta include si atunci cand doar vine sa ma traga de mana) ma las la nivelul lui si tac. Nu fac nicio miscare (in sensul de a ii satisface cererea) si nu scot nicio vorba pana nu imi arunca o privire, chiar si pentru o fractiune de secunda. Pot sa il ajut luandu-i manuta si ducându-i-o la coada ochiului meu daca nu se prinde ceea ce ar trebui sa faca. E un prompt extrem de simplu si de non-intruziv.
• pointingul este la fel, foarte usor de predat pe cereri. Mai intai aranjez mediul in asa fel incat niciun obiect de interes major pentru copil nu e la indemana lui. Fie sunt ridicate sus, pe rafturi, acolo unde nu poate ajunge, fie sunt puse in borcane de plastic inchise, in care vede ce vrea dar la care nu poate ajunge. Scopul fiind de a fi nevoit sa faca cereri in loc sa se serveasca singur. Iar atunci cand intinde mana dupa lucruri, ii modelez si apoi ii inchid 3 din degete si abia apoi ii dau.

Mai sunt multe altele pe care le pot preda pe cereri, inclusiv limbajul expresiv verbal printre multe altele. Dar sunt proceduri ceva mai complexe. Multe dintre ele le-am exemplificat in cursul despre contact vizual si joint attention care e pe